În weekend am stat de vorbă cu aproximativ 100 de tineri, de 18-25 de ani. În cerc, așezați comod, turcește, printre iarbă verde, gâze, și restul decorului din parcul Izvor s-au spus povești despre o Românie pozitivă. Desigur, nu pentru asta ne aflam acolo. Nu pentru a spune povestea unei țări care mai are o șansă prin generațiile tinere ci pentru a spune povestea unor tineri. A tinerilor care mai dau o șansă unei țări. Pasionați, pozitivi, implicați.
Rareori primeam un “nu” la întrebarea “Ai mai făcut voluntariat?”. Deseori, în schimb, am auzit povești despre proiecte ecologice, despre ajutor dat copiilor cu probleme, bătrânilor, bolnavilor, comunității… Despre proiecte studențești îndrăznețe. Despre proiecte de schimbare în bine.
Băieți și fete, liceeni sau studenți, îmi aduceau dovezi că România e o țară aflată în schimbare. O țară cu oameni ce FAC lucruri pentru ea și pentru noi și pentru ei. Care o scot din zona de tampon. Pe măsură ce îi întrebam despre proiectele în care s-au implicat eram tot mai fascinată și simțeam din ce în ce mai tare că m-am născut într-un an bun. Iar copiii mei se vor naște într-unul mai bun decât mine.
Și pentru a ne asigura de panta ascendentă nu trebuie să schimbăm țara. Ci oamenii din ea. Iar oamenii pe care i-am cunoscut în weekend-ul ăsta sunt dovada vie că se poate. Și că e bine. Și că e frumos. Și că va fi din ce în ce mai bine și din ce în ce mai frumos. Petic cu petic, cărămidă cu cărămidă, proiect cu proiect, om cu om.
Leave a Reply