Comunități (offline și online).

În online.

Ne împrietenim pe Facebook fără nicio problemă, ne urmărim pe Twitter, ne conectăm pe LinkedIn și de cele mai multe ori ne citim și blogurile. Ne like-uim, ne comentăm, ne contrazicem, ne complimentăm, de parcă am fi cu toții o mare familie fericită. (Nu că ar fi un lucru rău). Răspundem celor ce întreabă, întrebăm și cerem sfaturi, ne ajutăm cu informații și aproape niciodată nu ne ignorăm unii pe alții, nu ne simțim stingheriți să spunem ce avem de spus, să intrăm în vorbă, să ne cităm etc. Nu mai spun de forumuri sau de portaluri de tot felul unde se vorbește de comunități de mii de oameni.

În offline.

În offline lucrurile devin ciudate. Nu mai suntem la fel de deschiși, nu mai intrăm în vorbă cu oricine, nu mai spunem orice. Ne vedem la #tweetmeet-uri, la evenimente ale portalurilor, la lansări de știu eu ce, la conferințe, însă comunitățile devin brusc doar adunături de oameni cu ceva interese comune (și da, știu că în DEX cam asta e definiția unei comunități, dar sunt sigură că nu doar asta vrem să spunem în zilele noastre când ne referim la ele). Stăm cu cei pe care i-am cunoscut dinainte (tot în împrejurări offline) și rareori schimbăm două vorbe cu cu cei pe care i-am like-uit, comentat, contrazis, complimentat. Cei mai mari nu par interesați de cei mai mici, iar cei mai mici sunt prea timizi ca să încerce prea mult să îi cunoască mai bine pe cei mari. Mi s-a întîmplat și mie de multe ori, pur și simplu să nu știu cum să abordez pe cineva, fără a părea un fan fanatic, prea intruzivă, inoportună, tupeistă sau clișeică. Iar introducerile sau prezentările făcute de cunoștința comună am observat că nu se mai poartă. Și chiar dacă reușim să ne cunoaștem și să schimbăm cîteva replici, când s-a terminat evenimentul, s-a încheiat și relația. (De cele mai multe ori).

Și măcar de ar fi asta problema tinerilor (ce poate sunt timizi, nu au experiență, nu au prea multe de spus) în abordarea celor mai în vârstă. Dar nu e.

Caz concret, sub formă de exemplu: am fost la o conferință despre fericire, la care au participat mulți oameni de resurse umane (care sunt, spun ei, orientați către oameni). Una e că nu mi-au ieșit mie prea bine conversațiile, însă era ciudat cum nici altora nu le ieșeau. Stăteam fiecare, cuminți, pe scaunele noastre și așteptam cu entuziasm să înceapă conferința pentru a putea pleca liniștiți, fiecare în direcția lui, chiar dacă poate uneori era aceeași. Și am tot stat vreo 20 de minute.

Vorbind cu DAfi-știi le spuneam de problema asta a profesioniștilor ce nu profită de ocazii pentru a se cunoaște. Poate vor putea crea ei comunități mai strânse pentru ca noile generații de profesioniști să fie altfel și să comunice mai mult unii cu alții. E drăguț cum au reușit asta cu participanții de la Event Academy până acum. Cred că ar fi o misiune frumoasă pentru la anul.

Ați simțit că e altfel și doar mie mi se pare că-i așa?

3 Comments

  1. Am aceeaşi problemă,este destul de grea această interacţiune în offline şi mai ales când intră în discuţie cei mari şi cei mici,după cum i-ai numit tu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *