Povestea unei acasă.

Din cauza unei întâmplări ironico-nefericite patul are deocamdată o colecție de pături, prosoape și alte trențe care țin loc de saltea. Sunt sigură că e genul de lucru care nu-ți place neapărat, dar te obișnuiești cu el până ajungi să îl schimbi și apoi îți lipsește. Dis-de-dimineață soarele mângâie draperia albă și încet-încet își strecoară câte o rază, îndulcind galbenul pereților. Odată cu lumina se aud vocile matinale ale stăpânilor de câini ce își plimbă odraslele în spatele blocului și se întâlnesc “întâmplător” în fiecare dimineață, discutând despre succesul copiilor, rezultatele nemaipomenite la învățătură ale nepoților, acțiunile intrigante și de multe ori scandaloase ale vecinilor, reducerile din Carrefour sau Cora și alte nimicuri. În surdină, întregind coloana sonoră, se aude câte o pasăre ce se odihnește în nucul din fereastră sau lătratul animalului, indignat că este complet ignorat deși scopul întregii operațiuni este ca el să fie scos afară și plimbat.

Lângă pat, noptiera e o cutie mare de carton, fascinantă pentru abilitatea de a avea mii de întrebuințări în mintea tânără a copiilor, pe care un Vogue în franceză susține un pahar gol. E gol de mult, dar nimeni nu se mai obosește să îl ducă la bucătărie. A fost dus și-n alte rânduri însă a ajuns invariabil la locul lui, devenit al lui pe drept după atâta timp. Tot gol. Căci apa se bea repede.

Telefonul sună nemilos pentru a anunța trezirea și îi amintește ei, în fiecare dimineață, cât de mult își dorește, de fapt, un ceas clasic, așa cum apar ele prin filmele în genul “Sex and the City”, după care te întinzi, îl plesnești și apoi sari vesel în picioare sau îți pui perna peste cap pentru încă 5 minute de somn neperturbat. Și nimic nu îți perturbă mai rău somnul ca un strigăt după fiare vechi, ce se aude negreșit, cu ecou, cel puțin o dată la două zile. De parcă oamenii ar arunca fier așa cum aruncă oase, sticle din plastic sau pachete de țigări.

Când deschizi ochii cearceaful nu mai e demult la locul lui, lumina a intrat de-a binelea în cameră, iar draperiile, pernele verzi din colț și bijuteriile de pe masă capătă o strălucire fină și aparte. Parchetul e moale, gresia de pe hol rece.

Poate cel mai prietenos obiect din casă este oglinda din baie, care face ce face și te arată frumos, chiar și dimineața când părul are o formă imposibilă iar ochii îți sunt încă îngreunați de urdori. Cumpărată cu 20 de lei de la IKEA se dovedește a fi una dintre cele mai bune investiții făcute. Notați-vă repede pe un colț de hârtie sau într-un draft în telefon căci nu se știe când veți avea nevoie de o oglindă nouă! Se găsesc patru pătrate într-un set și se lipesc foarte ușor de orice.

În bucătărie vasele așteaptă cuminți în suportul de pe chiuvetă. Ea insistă ca bucătăria să fie lăsată în ordine de cu seară. Întotdeauna. Diminețile sunt pentru leneveală, giugiuleli, micul dejun și planificări, nu spălat vase sau curățat masa de firimituri. El se supune cu greu, până când îl ia somnul de-a binelea și se târăște până în pat. Dar e simpatic așa că e iertat pentru asta de fiecare dată.

Pătrunjelul de pe marginea chiuvetei este singura plantă din apartament, exceptându-l desigur pe Benny, care e mai mult decât o simplă plantă. Benny este un avocado, plantat cu dragoste pe vremea când era doar sâmburele unui fruct cumpărat de la Mega Image. Puțină lume i-a dat șanse, dar iată-l acum, după schimbarea a 2 ghivece și a unei locuințe, mândru purtător a 12 frunze verzi și sănătoase, de diferite mărimi, înșirate pe o tulpină înaltă de vreo 30 de cm. Și da, majoritatea lucrurilor importante au un nume și nu știu cum sunt alții, dar acasă la noi multe lucruri sunt importante.  De exemplu, dacă veniți vreodată în vizită, cu siguranță Albert, frigiderul, vă va servi cu o băutură rece. Cum să nu fie el important?

Bufetul lipsește, așa că gătitul se desfășoară în cele 3 puncte cheie: pe masă unde se toacă, pe aragaz unde se amestecă și se coace/prăjește/fierbe și în chiuvetă unde se spală. Simplu. Dar avem planuri mari pentru bucătărie, iar unul din ele presupune ca actualul raft din lemn, unde găsești farfurii, tacâmuri, cafea sau boluri cu legume, să fie transformat în suport pentru mirodenii în ghiveci. Parcă se simte deja mirosul de busuioc și oregano (recunosc că nu știu dacă oregano-ul se va putea planta-n ghiveci, iar el nu e pe-aproape ca să-l întreb).

În sufragerie își împart lumina romantică: cărțile, scaunul verde, biroul și chitara. Și pentru că nu prea e nimic acolo singurul care se aventurează în sufragerie este el atunci când repetă, motiv pentru care, cel puțin deocamdată, s-a simțit îndreptățit să o proclame camera lui. Nu sunt prea multe de spus despre o cameră aproape goală, cu draperii prea lungi. Doar că are aerul acela boemo-contemporano-melancolic al unui artist ce nu are timp să se preocupe de altceva în afară de rodul creativității sale. Sunt sigură că dă bine în poze profesioniste.

Se adună toate încet-încet, însă e greu să obții simbioza perfectă între timp, bani, disponibilitate și alți factori tangențiali. Altfel spus, când ai bani nu ai timp, când ai timp nu ai bani, când ai și bani și timp se întâmplă să nu ai chef.

Mai sunt și bețișoare parfumate, net doar lângă fereastră, nucile aproape coapte, gelul de duș de vanilie, bila mare roșie și alte o mie de nimicuri. Și se simte ca acasă pentru că locuiesc acolo el și ea, jucându-se, ca doi copii mici, de-a casa și de-a oamenii mari.

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.