Am dat jos o etichetă.

Cred că toată generația mea a avut în liceu o perioadă Vama Veche. Cel puțin așa am simțit la mine în liceu, ascultând Am doar 18 ani și Hotel Cișmigiu la toate petrecerile, majorate sau nu, și în multe dintre pauze. Și o dată cu Vama Veche, mai toate fetele au avut perioada Tudor Chirilă. Multe o au și acum.

Însă mie nu mi-a plăcut de el tocmai din cauza acestei popularități, care în mintea mea de adolescentă și chiar mai târziu, suna a clișeu comercial. Un Brad Pitt autohton idolatrizat pentru rolul dintr-un Titanic. (Nu m-au încântat niciunul dintre cele două). Prea la modă, prea pentru toată lumea. Așa că am ales să nu îmi placă Chirilă indiferent câte critici pozitive citeam despre el, indiferent câte scrisori și îndemnuri la citit trimitea liceenilor, indiferent de cât de populară era jumătatea lui. Îmi plăcea din ce în ce mai puțin. Nu am avut răbdare să îi citesc blogul, nu am avut răbdare să citesc despre cariera lui actoricească sau să îi mai ascult versurile pieselor.

Și totuși, l-am ascultat ieri la Noaptea Bibiotecilor. Mi-am dat seama că mi se întâmplă de multe ori să mă încăpățânez să cred ceva despre un om. Mai mult decât mă încăpățânez să o fac atunci când vine vorba de concepte, idei sau alte povești. Și m-am hotărât să scriu textul ăsta pentru a-mi demonstra că e ok să îți placă un om pe care îl plac și alții. (pus pe hârtie sună de-a dreptul stupid, dar îmi asum.)

Pentru că mi-a plăcut cum a vorbit. Și ce a spus. Pentru că îmi amintea de un prieten care îmi e foarte drag cu care împarte același stil de a vorbi, pentru că stătea comod și se juca cu degetele de la picioare, o dădea dintr-una într-alta, vorbea uitându-se pe pereți sau în tavan, folosea cuvinte deștepte și se vedea că a citit mult și știe ce-a citit. Și avea sens și nonșalanța actorului care a repetat naturalețea de un milion de ori înainte să apară pe scenă. Și a fost convingător.

Are un cap puțin aiurea și tot uitându-mă la el mi se părea că urechile sunt niște bucăți de corp foarte caraghioase (după discurs m-am tot holbat vreo 5 minute în baie și la ale mele), știu că uneori se îmbracă ciudat și alteori e de o boemie exagerată, dar până la urmă și meseria de artist vine cu o uniformă pe care trebuie s-o porți. Și asta-mi și place la artiști de foarte multe ori. Acest puțin altfel excentric.

Și uite-așa, dintr-o noapte printre cărți, am învățat lecția despre etichete, preconcepții și judecăți premature. Pentru că e vorba mai mult despre asta în paragrafele de mai sus decât despre Chirilă propriu-zis. Sunt simplu de făcut, dar păguboase. Sunt bune doar la a te ajuta să ratezi oameni fantastici sau povești grozave. Mai bine ne ciulim urechile caraghioase și ascultăm. Nu se știe de unde sare inspirația.

 

3 Comments

  1. mircea

    Se intampla destul de des ca oamenii care sunt la moda si sunt idolatrizati sa fie asa tocmai pentru calitatile lor iesite din comun. Cei doi mentionati sunt populari pentru ca sunt niste actori remarcabili…poate la fel si cu al tau Chirila :)

Leave a Reply

Your email address will not be published.