Uscăturile brandului personal.

Un prieten îmi împărtășea din învățămintele unui mare om despre cât de important este să îți construiești un trunchi suficient de solid cât să susțină mai departe orice crengi ai vrea să lași să-i crească. Și e adevărat. E ușor să fii ținut minte când cei din jurul tău trebuie să știe un singur lucru despre tine. Un lucru pe care îl faci bine. Sau chiar ca nimeni altul.

Când ești tânăr însă, e greu să îți alegi trunchiul pe care ai vrea să îl crești. Și ai tendința să începi cu ramurile. Pentru că totul e interesant și fascinant, pentru că vin oportunități din toate părțile, pentru că vrei să încerci tot mai multe. Și apoi te lovești de nevoia de a avea un trunchi atunci când trebuie să te prezinți sau să răspunzi la banala întrebare “Și tu ce faci?”. Și în loc să construiești unul, aproape oarecare, din care mai târziu să crești oricâte ramuri vrei, pierzi timp încercând să-l găsești pe cel potrivit care se schimbă în fiecare lună.

M-am lovit și eu de asta. Încă mă lovesc cumva. Nu m-am hotărât cum aș vrea să mă știe oamenii sau care ar trebui să fie atributele mele cheie. Și totuși, cumva, sunt norocoasă pentru că trunchiul meu mi-a luat-o înainte.

Întâi am început să fiu inclusă pe twitter în liste HR related. Apoi am început să primesc mailuri cu întrebări sau cu solicitări de recomandări. (L-am considerat eu un pas imens. Oamenii să știe la ce te pricepi și să îți ceară ajutorul? – cât de grozav e asta?) După asta am început să fiu inclusă în liste cu blog-uri de HR….

La început m-am speriat, însă mi-am dat seama că e fain ce se întâmplă. Și că asta sunt eu: un om de HR interesat de educație, care apreciază oamenii deștepți și se dedică să-i ajute pe aceștia să se dezvolte. Și atunci am început să ajut brandul ăsta să se formeze. Am început să scriu mai mult despre HR, să citesc mai mult, am acceptat provocarea lui Bogdan de a organiza împreună workshop-uri pe improvizație și de a scrie pentru cariereonline, am acceptat provocarea lui Traian de a vorbi la BizCamp. Și sunt sigură că mai urmează.

Însă cred că la fel de important cu a face lucruri pro este să nu faci lucruri contra direcției în care mergi. Să elimini din uscături și să le păstrezi pentru mai târziu, când le poți transforma în crengi, nu în protuberanțe ciudate ale trunchiului. Așa că am început să mai fac curățenie în lucrurile pe care le fac. Să mă implic în mai puține, dar mai intens. Să câștig timp pe care să îl focalizez într-o singură direcție. Pentru ca oamenii să nu mai fie debusolați. Pentru ca eu să nu mai fiu debusolată. Legat de ce fac și unde și cât și în ce cred și ce promovez și la ce aspir… Am făcut primul pas și contrar așteptărilor mă simt excelent de bine și de ușurată. Nu e atât de greu să let go pe cât credeam. Procesul continuă în seara asta. Vedem ce iese. :)

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *