Păcatul grupelor de training

|

Managerii de HR (sau de L&D sau de training sau orice altă titulatură au persoanele ce trimit angajații la training) din neștiință sau poate ignoranță fac o greșeală foarte mare: trimit la același training oameni din departamente diferite și cu pregătire diferită. Iar genul ăsta de grupă nu se pretează pentru orice fel de training ci pentru destul de puține.

Desigur, pot înțelege rațiunea de cost din spate, însă eu decât să investesc prost în toți și niciunul să nu obțină rezultate vizibile, mai bine investesc bine în doi, dar știu că cei doi vor deveni mult mai buni. Dacă nu aș avea destui “la fel” pentru a forma o grupă, i-aș trimite la Open Courses. Soluții se pot găsi.

Perspectiva trainerului.

În weekend am ținut un training pe Event Management la o grupă de 30 de persoane, din departamente diferite și cu un nivel al cunoștințelor despre domeniu total diferit. Unii nu mai organizaseră niciodată un eveniment, alții erau în implementare, alții aveau deja experiență.
De exemplu, am primit o întrebare despre echipă și i-am întrebat dacă știu care sunt stagiile prin care trece aceasta. Majoritatea (nu toți) au spus că nu, așa că le-am explicat repejor. Feedback-ul de la ei a fost de 3 feluri:
– mulțumesc mult, m-a ajutat teoria despre echipe; mi s-a părut foarte interesantă
– deși mai auzisem o dată teoria abia acum pot spune că am și înțeles-o
– am auzit teoria despre echipe de vreo 4-5 ori până acum; trebuia sa treci peste ea.

Ca trainer e aproape imposibil să livrezi un training fără greșeală pentru toți participanții atunci când ei au niveluri diferite de pregătire. E evident de ce: lucrurile de bază îi vor plictisi pe cei care le știu, iar lucrurile mai complicate/mai de finețe/mai de aprofundare nu vor fi înțelese de începători.

Pierzi mult timp pentru a seta un limbaj comun, iar ritm potrivit pentru toți e greu de setat tocmai pentru că începătorii au unul mai lent, iar avansații unul mai rapid.

Concluzii.

O grupă perfect omogenă e imposibil de format. Nu poți controla ce mai citesc oamenii pe cont propriu sau cât de isteți sau nu sunt ei în mod natural. Dar rolul celui care analizează și planifică nevoile de dezvoltare nu ar trebui să fie doar acela de lansare call-contractare trainer-înscriere persoane. E important să verifici conținutul fiecărui curs (pentru că unele concepte se repetă la teme diferite) și să ții cont de experiența pe care participanții o au înainte de a forma grupele. (Să ajuți trainerul să personalizeze trainingul e o altă poveste)

Asta dacă îți dorești ca oamenii să și beneficieze 100% de investiția pe care o faci în ei.

4 responses to “Păcatul grupelor de training”

  1. Cris Avatar

    Corina, sunt de acord cu tine, dar as nuanta putin. Despre unele lucruri inveti toata viata si chiar daca iti repeta cineva in 10 minute o teorie, poti sa te gandesti la situatii in care ai aplicat teoria respectiva si sa vezi ce ai mai avea de intrebat/imbunatatit/invatat. Asta pentru ca exemplul pe care l-ai dat nu este atat de grav. Si nici faptul ca unii mai organizasera un eveniment, altii deloc. Cred ca e acceptabil in training sa ai nivele putin diferite, dar oameni dornici sa invete si mai multe. Pana la urma, pot invata si unii de la ceilalti.
    In schimb, sunt de acord cu principiul – sa ai participanti cu experiente si nevoi cat se poate de apropiate.
    Si as mai adauga ca 30 persoane este un grup destul de mare pentru un training.

    1. Corina Avatar

      Da, Cris, exemplul nu e cel mai puternic, l-am dat pentru ca e cel mai recent si pentru ca ideea articolului mi-a venit citind feedback-urile respective. In practica, in mediul de business, problema e mai pregnanta si mai vizibila. Iar “oamenii mari” sunt mai putin deschisi la invatare fata de omuletii frumosi cu care suntem noi obisnuiti in ONGS-uri. Intr-o lume ideala sunt perfect de acord cu ce spui, ca pot invata unii de la altii, ca poti gasi situatii la care nu te-ai gandit pana atunci, dar din pacate realitatea nu e intotdeauna asa de frumoasa. Provocarea e sa ajungem acolo si intrebarea mea ar fi … cum facem asta?

      Si da, sunt multi 30 de participanti. Asta a fost o alta provocare. :)

  2. Laura M Avatar
    Laura M

    Faina intrebare si provocare!

    Rolul HR-ului care ofera training este sa creeze o curicula de invatare care sa se potriveasca fiecarei persoane in parte, in functie de planul individual de dezvoltare, iar trainingul sa fie livrat in consecinta (in functie de gradul de “senioritate” pe topicul respectiv, de exemplu). Deci cei 30 de oameni ar fi trebuit impartiti in grupe mai mici, in functie de aceste criterii.

    Daca totusi, nu se intampla povestea asta, ai putea sa previi situatiile de genul acesta documentandu-te foarte bine despre oamenii catre care livrezi:
    – ce alte traininguri au mai facut inainte sau ce training-uri urmeaza
    – sunt sau nu diferente intre ei, pe aceeasi competenta

    In functie de cele de mai sus, si daca se pastreaza toata grupa intacta, ii poti aduce pe toti la niveluri apropiate printr-un pre-work. Le poti trimite articole/materiale/eLearning etc pe anumite concepte, pe care sa le parcurga pana la intalnirea cu tine.

    Cum iti suna?

    1. Corina Avatar

      Da, e o idee buna sa le trimiti materiale inainte. E cam tot ce poti face tu ca trainer. Din pacate, nu cred ca va merge decat cu putine grupe, cele mai constiincioase, pentru ca nu e ceva ce poti controla si in practica am observat ca oamenii nu sunt atat de deschisi catre studiu individual ante/post training.

      Multumesc pentru idee!:D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *