Dacă nu vei avea răbdare să citești acest articol până la capăt, atunci acest articol este pentru tine.
Când m-am înscris în Echipa de cercetare (cercetăm programul de consiliere pentru autonomia în învățare – pentru a-l documenta și a scrie o carte/manual despre asta) m-am gândit că lucrurile vor fi ușoare. Pot citi 2-300 de pagini într-o săptămână doar cât merg cu metroul și tot făcând recenzii la ce citesc mi-am format o oareșicare abilitate de sinteză. Așa că m-am gândit: citim niște articole, colectăm niște date și ne punem pe scris. Nu am eu super-mega talent, dar cu siguranță un editor ne poate ajuta la partea asta. Deci totul simplu, rapid și frumos.
Mare mi-a fost mirarea când m-am lovit de primul articol. Pentru că articolele care stau la baza cărților de business pe care le citim noi, în general, nu sunt pe atât de ușoare, simpliste și catchy scrise. Bestsell-urile se vând pentru că sunt ușor de citit și de aceea le cumpără mulți oameni. Însă la baza lor stau informații mult mai complexe, fundamentate prin cercetări – articolele/cărțile științifice.
Dna. Stănciulescu ne-a sfătuit să nu fim descumpăniți de faptul că ne e greu să le citim, să le înțelegem și să le procesăm, pentru că e normal să fie așa la început. Din păcate ăsta nu e un mușchi pe care școala ni-l antrenează, ba dimpotrivă.
Așa că am început să acord mai multă atenție articolelor. (e clar că nu se pot citi în metrou). Am început să le iau paragraf cu paragraf, să le citesc de mai multe ori, să le gândesc mai profund, să fac corelații cu ce știu deja și să încerc să văd dincolo de simpla propoziție pusă pe hârtie. Mă doare mintea. Dar și dacă vrei pătrățele la abdomen e dureros la început.
Ce îți dezvoltă o astfel de lectură?
- răbdarea – fac parte din generația vitezei, a internetului, a Wikipedia. Suntem obișnuiți să ni se servească pe tavă informația de-a gata și nu știm cum să o obținem. Suntem obișnuiți să ni se dea totul sintetizat, comprimat, să primim totul dintr-un foc. Ne place să spunem că suntem orientați către rezultate, dar de fapt suntem doar leneși.
- abilitatea de analiză și sinteză– pentru că într-un text științific nu este prezentată aceeași idee într-un capitol întreg. Un singur paragraf poate conține o mulțime de idei valoroase. Nu e o lectură superficială, ci una în care fiecare propoziție e acolo pentru a exprima ceva (cel puțin asta am observat din ce am citit până acum).
- concentrarea/focusul – pentru că TV-ul și toată mass-media prin bombardamentul de informație ne-au alterat attention span-ul, când trebuie să stăruim asupra unui singur lucru prea mult, ne plictisim. Citind tipul ăsta de articole îți antrenezi atenția pentru a putea rămâne concentrat mai mult timp. Lucru care se reflectă, mai târziu, în creșterea performanței.
- vocabularul – cuvinte noi, termeni mai preciși, un mod de a formula și exprima idei mult mai coerent, mai complex, mai fundamentat…
- abilitatea de comprehensiune – a ideilor complexe și a ideilor în general. Pentru că deși la început te forțezi să faci conexiuni între ce există în jurul tău și ce scrie autorul, între cum e scris și ce vrea acesta să spună, încet-încet, conxiunile astea ajung să fie făcute undeva în subconștient, devenind naturale. Practic, înveți să înțelegi mai bine ce este în jurul tău, cum se leagă lucrurile între ele, relațiile de cauzalitate etc.
- gândirea profundă – care însumează cumva ce am scris mai sus. Mai mult, înveți nu doar să preiei informație și să o procesezi ci și să o treci prin filtrul propriu și apoi să o refolosești acolo unde se potrivește.
Căutați pe Google cu “article: cuvinte cheie” , alegeți un articol cu mai multe citări și vedeți ce iese. :)
Leave a Reply