Am observat cu ceva timp în urmă că de câte ori mă întreba cineva de ce fac aia; dar pe cealaltă?, dar la ce mă ajută?, dar de ce o fac așa și nu altfel? etc. deveneam defensivă. Discuția se transforma într-un interogatoriu în care eu încercam din răsputeri să mă justific în fața celuilalt, așteptând cu nerăbdare să se convingă că fac bine și să mă lase în pace.
Sunt mai matură acum (mai ales de când aud despre coaching la fiecare pas).
Mi-am dat seama că de cele mai multe ori cel ce întreabă nu o face ca să te pună la colț ci doar să te înțeleagă, iar încercând să răspund altora lucrurile îmi deveneau mai clare și mie. Se spune că atunci când cunoști o persoană valoroasă e bine să o storci de cât mai multe informații și am auzit multe povești în care oamenii erau dezamăgiți de faptul că, într-o discuție cu o astfel de persoană valoroasă, aceasta le-a pus mai multe întrebări și nu invers. Și erau supărați pentru asta. Nu cred că ar trebui să fie.
Cum spuneam, răspunzând altora îți clarifici enorm de multe lucruri, îți structurezi ideile mai bine și le faci să aibă sens. Sau dimpotrivă, îți dai seama că nu au (chiar dacă nu recunoști pe loc) și lucrezi la asta.
Nu toată lumea este reflexivă și își poate pune singur întrebările cele mai bune, nu toată lumea își permite un coach și nu tuturor li se potrivește această metodă și nu orice este atât de profund încât să justifice un demers special.
Lucrurile simple sunt cele care ne lovesc zi de zi și din lucruri simple avem multe AHA-uri și insight-uri. Lăsați-vă întrebați fără a deveni defensivi (dacă și voi o faceți așa cum o făceam eu). Răspundeți fără intenția de a vă justifica în fața celuilalt. E un exercițiu bun.
Leave a Reply