Despre improvizație, neuroștiințe și o carte bună.

V-am mai povestit eu despre neuroștiințe pe ici pe colo, pentru că 8 ore pe zi lucrez la Synergon, o companie care pe baza cercetărilor în acest domeniu își fundamentează programele de dezvoltare. Și v-am povestit și despre improvizație și la ce ajută pentru că atunci când mă fac (mai) mare asta voi face 8 h pe zi.

Ce nu v-am povestit este cum se împletesc cele două.

Așadar, cercetările arată că până pe la vârsta de 16 ani creierul nostru are o plasticitate ridicată și de aceea în acea perioadă asimilează multe informații și noi învățăm și ne adaptăm cu usurință. Cu vârsta, plasticitatea se reduce; altfel spus suntem tot mai puțin flexibili pe zi ce trece. Cu cât regimul nostru de viață este mai rutinier cu atât devenim mai rigizi în gândire, învățăm mai greu alte lucruri, zona noastră de confort se strâmtorează și ne adaptăm mai greu la situații noi.

Vestea bună este că ne putem crește gradul de plasticitate al creierului dacă tragem de el. Dacă ne punem tot timpul în situații noi, provocatoare, dacă facem lucruri cu care nu suntem obișnuiți creierul își recapătă din plasticitate. Și exact asta face improvizația: te pune în situații noi, provocatoare, te scoate din zona de confort.

Practic, așa cum mergem la sală sau facem sport ca să ne menținem corpul în formă, improvizația este alternativa pentru a ne menține și creierul în formă. :)

Dacă nu mă credeți pe cuvânt puteți încerca, mai ales că în aprilie formăm grupe noi! Găsiți detalii pe improvizație.ro.

***

Cartea (Cutia neagra, de Amoz Oz) nu este nici despre improvizație, nici despre neuroștiințe, dar cu siguranță te scoate puțin din zona confortabilă a cititului. Povestea în sine nu e super-mega fascinantă însă interesant e modul cum e scrisă. Întreaga carte este compusă din scrisori trimise între personaje, telegrame, notițe… E ca și când ai găsi cufărul vechi al bunicii sau al străbunicii și i-ai putea reconstitui viața doar din rămășițele de documente pe care le găsești acolo. Autorul nu îți mai servește chiar mură în gură cursul evenimentelor ci trebuie să le pui tu cap la cap. Să te prinzi ce s-a întâmplat și când în funcție de ce își spun personajele una alteia prin scrisori.

Singurul lucru pe care l-aș fi făcut altfel e să las ceva mai multe semne de suspensie pe care să le completeze cititorul; în carte personajele își spun destul de multe.  :) Dar rămâne un exercițiu bun pe care vi-l recomand cu drag!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.