De ce să nu minți în CV?

|

Pe scurt, ca să răspund la titlu: pentru că vei fi prins.

CEO-ul Yahoo, ales pe 4 ianuarie, a fost dat afară luna asta. Se zvonește că motivul ar fi faptul că a mințit în privința diplomei declarate în CV (uneia dintre ele). Citiți aici mai pe larg.

Faptul că a mințit este desigur un semn de lipsă de integritate, dar sunt curioasă în ce măsură diploma respectivă chiar a fost un must în angajarea lui. Adică, este evident că nu avea nevoie de ea din moment ce a obținut postul și s-a descurcat în regulă până acum și fără a o avea “pe bune”.

Aștept cu entuziasm zilele în care va fi mai important ce ai în cap și ce știi să faci decât ce hârtii ai. (Apropo de faptul că la stat pentru a avansa pe tot felul de poziții trebuie să ai studii superioare. Uneori nici nu contează în ce domeniu). Nu știu exact cum e pe afară, dar la noi știu cum se iau diplomele. Și dacă am ști că nu sunt importante nici nu am fi tentați să mințim despre ele.

Sigur, sunt domenii unde școala clasică e importantă. Nu aș merge la un doctor dacă aș știi că s-a pregătit singur în garaj, de exemplu, dar în business, în administrativ, în comunicare…, nu cred că să ai o diplomă de studii superioare e atât de relevant. E relevant să știi să faci.

Oricum, pentru HR-iști e un bun studiu de caz. Dacă ai afla că un om foarte bun din companie a mințit în legătură cu cele declarate în CV, ce ai face: ai mușamaliza, ai trece cu vederea, l-ai pedepsi cumva, l-ai da afară…? Se poate naște o interesantă discuție de etică.

Iar pentru non-HR-iști lecția e că trebuie să fii sincer: și în CV și la interviu. Pentru că, până la urmă, cineva o să se prindă că ai mințit și asta va pune o pată urâtă și greu de șters pe cariera ta. Plus, fiind sincer, chiar și cu toată goana după job-uri, ai șanse mult mai mari să iei o decizie corectă la angajare și să fii acolo unde chiar te potrivești. Iar pe termen lung va fi mult mai bine.

 

2 responses to “De ce să nu minți în CV?”

  1. omuletii Avatar

    O completare la paranteza ta: mai grav e că se cer studiile superioare după ce persoana a fost angajată deja ca să poată corespunde și, cum în zilele în care trăim toți suntem licențiați, de aici și incompetența.
    Minciuna denotă lipsă de verticalitate, eu aș taxa-o drastic pentru că omul ăla, prin minciună a luat locului unei persoane care poate chiar merita postul.
    Poți avea oare încredere într-un om care a mințit o dată? Ce garanție ai că nu se a repeta?

    1. Corina Avatar

      Sunt de acord cu minciuna, ca afecteaza “verticalitatea””si e greu apoi sa te mai increzi in el. Dar intrebarea dificila e in cealalta problema: merita altcineva postul doar pentru ca avea o diploma in plus? Il acrediteaza diploma pe celalalt ca fiind mai bun?

Leave a Reply to Corina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *