Poveste despre lână.
Lână, lână. Așa cum foloseau bunicile pe vremuri când postate iarna lângă sobă învârteau un fir pe-un fus. Pe bunica mea am văzut-o făcând asta. Și apoi, redeșira ghemul împletindu-l în ilice sau șoșoni. Apoi mama era cea care avea un teanc întreg de reviste de tricotaj care mă fascinau. Și andrelele îi zbârnâiau în mână și încâlceau mohairul în pulovere pufoase. Silvana, în schimb, mi-a arătat mașinăria ei specială de tricotat. Deși capricioasă pentru că mai scapă câte-un fir sau se mai blochează își face treaba. Iar Silvana crede că tricotajul merită șansa de a fi mai mult decât o îndeletnicire de-a bunicii. Așa că, atunci când nu e la serviciul de zi-cu-zi (de care speră să se rupă încet-încet) promovează creația vestimentară originală din tricot, ține workshop-uri de tricotat și andrele și se joacă ea însăși cu mașinăria minune. În caz că sunteți curioși ea costă vreo 400 euro și arată ca un război de țesut (cel puțin în ochii mei; voi să vi luați pe ai voștri dacă mergeți în vizită). Dezavantajul: știe un singur tip de ochi, adică cel simplu, în rest, tot mânuțele artistului trebuie să îmbine firele. Dar și cum le îmbină!
Balerina nu e definită doar de tutu, pointe și mersul grațios cu picioarele “în formă de rață”. Dar când te urci pe pointe te simți doar balerină. Ți se îndreaptă spatele, ți se încordează corpul, ți se așează pe față un zâmbet mare care parcă strălucește pe dinăuntru. Și deodată grația e doar o extensie, care a fost dintotdeauna acolo. Povestea despre pointe e și una despre vise. Visele unor femei în toate firea care își îndeplinesc dorința din copilărie pentru că nu au putut-o face atunci. Niciodată nu e prea târziu când ai la dispoziție puțin timp, o oglindă, o bară și o profesoară caldă care să te-ndrume. Ana a fost fascinată de toate acestea și pe lângă cursurile de balet și cele de jazz dance își ajută școala, Pas Boutique, să-și facă cunoscută puterea de a împlini vise de copile. Îmbrăcată într-un tutu pufos, împarte stickere cu “Dance like nobody’s watching” și povestește cu colțurile gurii aproape de urechi despre ce frumos e ce face ea acolo.
Poveste cu cortină.
“Deci Ioana a plecat și Dumitru vine plângând la tac’tu și îi cere ajutorul. Ce crezi despre asta? Cum te face să te simți? Mai ales că Ioana e și din alt sat! Și și-a mai luat și zestrea cu ea. Și dacă tac’tu nu-l ajută și Dumitru rămâne singur de data asta? Ești supărată că a ales pe alta, dar așa cum ești supărat pe cineva pe care îl iubești, ți-e drag de el chiar și când greșește. Ia, mai citește odată!”
Vali m-a provocat să lucrăm pe-un text. Nu m-am simțit în formă, dar cu Vali mi-a plăcut mult să stau de vorbă. Mai ales că era cât pe’aci să stăm de vorbă în Serbia. Dar Go bananas! au avut treabă așa că el nu a mai ajuns. Pentru că atunci când nu sunt în cortul lor cu cortină, trântiți pe o saltea citind poezii, pun în scenă bucăți de piese. Sau chiar una întreagă la care au lucrat 2 ani. Ca orice actor serios el face ce simte. A simțit să fie parte din Art Fusion, să țină traininguri prin lume, să joace mult teatru forum și acum a simțit că bananele trebuie să o ia razna, a mai adunat câțiva ca el și cu toții fac în continuare ceea ce simt. La umbra unei cortine. Îi găsiți din când în când pe Str. Covaci nr. 3.
Poveste cu Panduțu.
Era odată o iarbă verde-verde în care îți puteai adânci picioarele desculțe și asculta sunete de tobe, chitară electrică și voce. Soarele încerca să te privească printre case și umbrele în timp ce tu stăteai la povești cu prieteni pe care nu i-ai mai văzut demult. Până când iarba nu îți mai ajungea și decideai să pornești să explorezi alte povești. Pe Panduțu l-am pierdut în povestea lui, fără a apuca să-mi iau la revedere. O fac acum! Pe data viitoare! :)
***
Femei pe Mătăsari este un proiect frumos ce vrea să fie despre femei și despre o zonă din București ce poate să fie și frumoasă. Tema de anul acesta a fost “Femeia între creație si creativitate”. Ce-i drept mi-ar fi plăcut mai puțin târg. Dar chiar și-așa sunt sigură că fiecare brățară, rochie sau obiect de artizanat își are povestea lui.
Iar festivaluri de genul ăsta îmi fac și mie poftă să fiu mai creativă, să ascult, să adun și să construiesc povești.
[ pozele le-am furat de la Bogdan. sunt mai frumoase ca ale mele ]
Leave a Reply