Văzusem zilele trecute pe pagina de Facebook a lui Charlize Theron un citat, probabil dintr-un interviu, în care spunea că nu îi plac oamenii care încearcă să fie altcineva decât sunt. Mi s-a părut cu atât mai ciudat cu cât prin meseria pe care o practică se transformă în fiecare zi prin personajele pe care le interpretează.
Dar lăsând-o pe Charlize…aud din multe părți că a încerca să fii altcineva decât ești e ceva rău pentru că înseamnă că ești prefăcut, mincinos, că nu ai coloană vertebrală…
Una dintre temerile unui manager ce urma să ne fie participant la un workshop era că va trebui să joace “roluri”, iar el are nevoie să fie el însuși, nu să se prefacă.
Nu pot să nu mă întreb însă cum îți poți da seama dacă cineva se preface sau doar încearcă să se schimbe într-o variantă mai bună a lui; vorbim atât de mult despre dezvoltare personală. Stadiile de dezvoltare prin care trecem nu sunt variante diferite ale noastre? Nu “prefăcându-te” suficient de mult ajungi să devii acel cineva nou? Nu suntem tot noi cei ce ne dorim să fim altfel decât de obicei? Nu e dreptul nostru să ne dorim să fim diferiți și să facem ceva pentru a ne schimba? De ce e ăsta un lucru rău?
Sunt multe întrebări pentru că e o linie fină între ceea ce credem că este autentic și ceea ce credem că este fals despre o persoană. Cred că ar ajuta să luăm omul ca atare, situație cu situație, context cu context, exact așa cum se produce învățarea, pentru a-l cunoaște. Cred că uneori când ne dăm jos măștile descoperim că ce e sub mască arată exact ca masca însăși, deși e mai greu să vedem asta la ceilalți.
Ar fi interesant de studiat în ce măsură această percepție despre cine/când e prefăcut influențează climatul organizațional.
Leave a Reply